Eroul meu

Te-am iubit din momentul in care am vazut prima raza de lumina.Te-am cunoscut atat de bine inca de la prima atingere.Ai devenit totul pentru mine fara ca macar sa iti dai seama.Prin venele mele curgeai tu.Erai parte din mine.

Ai lipsit nopti din viata mea,dar ai recuperat cu momente extraordinare.Plecai cu zilele,varsam lacrimi in urma ta ,dar cand te intorceai inima mea nu mai stia nimic in afara de tine.Apoi cand plecai iar,te implor sa ma iei cu tine.De putine ori ai facut-o.Intr-un final ma conformasem cu asta.Stiam ca trebuie sa accept sa pleci,pentru ca oricum te intorceai mereu.Nu te-am simtit niciodata departe,desi erai la mii de km distanta.Te visam noptile,dormeam cu poza noastra in brate si asteptam cu nerabdare sa sune telefonul.Vocea ta era cel mai bun calmant.Mi-ai alinat nopti si mi-ai inseninat zile.Ma trezeam si adormeam cu gandul la tine.

N-am crezut ca si tu,tocmai tu vei pleca.M-ai lasat ani intregi sa te pun pe un piedestal,sa urc pana in varful muntelui,ca mai apoi sa ma lasi sa cad – de data asta- fara sa ma tii de mana.M-ai impins cu propriile vorbe si cu priviri pline de ura,ca sa fii sigur ca simt durerea.

De atunci,mi-am tot repetat,ferm convinsa fiind,ca nu imi mai pasa de tine,ca ai ales sa pleci si nu mai vreau sa te intorci.Am spus toate astea,crezand ca ai distrus tot ce era in sufletul meu.Nu am stiut ca iubirea mea pentru tine este atat de mare,incat moare in fiecare seara,otravita de dezamagirea care mi-a ramas,dar renaste in fiecare dimineata,parca tot mai puternica,datorita amintirilor.Esti icoana sufletului meu.Lacrimile iti acopera chipul cu noroi,dar zambetul din poze si vorbele ce-mi rasuna mereu in minte,ti-l curata,parca de fiecare data mai bine.

Nu stiu in ce moment am reusit sa omor dragostea ce mi-o purtai.Nu stiu cand am inceput sa ne purtam ca doi straini sau in ce clipa ai ales sa pleci definitiv.Nu stiu cand ai lasat ca altcineva sa-mi ocupe locul in sufletul tau.Nu stiu ce faci,cum esti,cum arati acum.Tot ce stiu e ca as vrea sa-ti scriu o scrisoare.Sa-ti spun ca :

Au trecut aproape doi ani de cand nu te-am mai vazut.Stiu ca esti bine,dar nu fericit.Te cunosc pentru ca eu sunt tu si tu esti eu.Pentru ca vorbesti,gandesti,mananci si mergi la fel ca mine.Ne asemanam prea bine ca sa nu-mi dau seama ce simti.Ai pierdut si tu,la fel de mult cum am pierdut si eu.Dar tu ai ales sa pleci,pentru ca te-am dezamagit,pentru ca ai preferat sa tii pe altcineva in viata ta,pentru ca ai vrut liniste si ai vrut sa uiti.Eu am ramas acolo unde m-ai lasat.In aceeasi camera ,care nu e a mea,cu oameni in jurul meu care vor sa-mi umple golul din suflet pe care l-ai lasat si cu amintirea ta.Imi doresc sa te am in fata,sa te imbratisez si sa-ti spun ca viata mea ar fi fost alta cu tine in ea.De cand ai plecat,nu am mai fost niciodata pe deplin fericita.Imi e atat de greu sa te stiu aproape si totusi atat de distantat.Am o dorinta arzatoare sa vin si iti strig in fata ca te iubesc mai mult pe zi ce trece.Ca nu am cui sa-i mai povestesc tot ce fac,ca nu mai are cine sa ma inveleasca noaptea si sa ma sarute pe frunte.Ca inca sunt acelasi copil pe care tu,TATA,l-ai lasat cand ai ales sa pleci altundeva.Vreau doar sa-mi fac curajul o data sa-ti spun ca imi crapa sufletul de dorul tau,ca poate tu mai inlocuit cu o alta familie,dar tu nu vei fi niciodata inlocuit.

Ai fost,esti si ramai mereu EROUL meu!Esti sufletul meu ,la fel cum ai fost din prima clipa in  care m-am nascut.Strig tare..sper sa ma auzi…Abia astept sa te intorci candva TATA!

 

Advertisements

Asteptare…

Imagine

Te-am dorit atat de mult ,incat atunci cand te-am avut,nu am stiut cum sa ma port cu tine.De-a lungul multor ani,te-am avut aproape,atat de aproape incat nu credeam ca vreodata vei pleca.Mi-ai fost prieten,mi-ai devenit iubit,apoi amant si in cele din urma nimic.Ai intrat in viata mea intr-un mod subtil,incat nu stiu in ce moment te-am cunoscut sau in ce clipa am inceput sa te iubesc.Daca te-am iubit din vremea in care eram confidenti,prieteni sau am inceput sa te iubesc din momentul in care am devenit iubiti,asta nu stiu daca voi afla vreodata…E o enigma pentru mine clipa in care tu ai devenit TOTUL.

Ai plecat…am plecat…Si totusi te-ai intors si m-am intors de atatea ori in locul in care ma simteam in siguranta.Te-ai intors la mine,desi imi tipai in fata ca te epuizez,ca te distrug psihic.Te-ai intors,desi mi-ai dat dovada de nenumarate ori ca inima ta nu mai bate pentru mine.Te intorceai si ma tineai in brate de parca ar fi fost prima oara.M-am intors,desi m-am jurat ca nu imi vei mai vedea niciodata ochii.M-am intors,desi mi-ai calcat sufletul in picioare de atatea ori.M-am intors de fiecare data la tine ,pentru ca doar acolo eu ma simteam eu,ma simteam in siguranta,pentru ca ai fost si vei fi mereu cel mai rau si cel mai bun lucru din viata mea!

Nu am avut niciodata curajul sa plec definitiv.Ma indoiam ca tu vei pleca vreodata cu gandul sa nu te mai intorci.Si totusi ai facut-o.Ai plecat trantind usa atat de tare,incat sa fii tu sigur ca niciodata nu o vei mai deschide.De ce ai facut asta nu stiu…

Poate te sufocai,poate iti doreai altceva,poate niciodata n-a fost iubire…Doar tu stii…

Te-am iubit atat de tare,incat n-am stiut cum sa am grija de inima ta.Stiu sigur ca oricat as astepta,de data asta nu te mai intorci pentru ca pe cat de subtil ai venit,pe atat de brutal ai plecat.

Nu poti scoate un om din suflet,desi nu mai este al tau.Dragostea,voluntar sau nu,asteapta o eternitate.

 

 

Prima poveste de iubire….

– Cum a fost prima ta poveste de iubire?

– Aveam doar 16 ani cand m-am indragostit de el.Imi aduc cu drag aminte ca era o zi de vara exagerat de calduroasa.Pe EL il stiam de mult.Era un barbat frumos ,saten si cu ochii albastri.Avea ceva aparte…m-a cucerit.

Am facut tot posibilul sa ii captez atentia si am reusit.Am inceput sa iesim,devenisem iubiti(sau cel putin asa credeam eu ).

– Ce s-a intamplat apoi?

– M-am daruit lui cu toata fiinta mea.Dupa o vreme am aflat ca sunt insarcinata.Am vrut sa-i spun,dar am aflat ca el mai are inca o relatie.Juca la doua capete cum s-ar spune.Am preferat sa tac,sa ascund.

-El nu a aflat?

– Ba da.Niste prieteni i-au spus ca urma sa devina tata.M-a cautat,s-a uitat adanc in ochii mei si m-a intrebat daca e adevarat.

– Ce i-ai raspuns?

– L-am privit cu ura si cu iubire in acelasi timp.I-am spus ca nu este problema lui si sa nu ma mai caute niciodata.I-am intors spatele si am plecat.

– Si el ce a facut?

– A alergat dupa mine.Eu am fugit de el,pana am ajuns acasa.Am inchis usa si nu am mai iesit o buna perioada din casa.

– Cu copilul ce s-a intamplat?Ce au spus parintii tai?

– Facem ordine intr-o zi si a venit la noi medicul meu de familie,care a anuntat-o pe mama ca sunt insarcinata.Ea nu stia nimic pana in acel moment.Mama era nervoasa si nu-i venea sa creada.A mers la tata si i-a istorit tot ce ii auzise urechile.Tata a venit in camera la mine.Mi-a spus sa ridic privirea si sa-i spun daca este adevarat.Mi-a fost frica,dar i-am recunoscut.Aveam 5 luni de sarcina,nu mai puteam sa ascund burta mult timp.Am ramas suprinsa cand m-a imbratisat si mi-a spus ca nu este suparat.

– Ce aveai de gand sa faci cu cel mic?

– A venit vremea sa nasc.Am mers la maternitate cu mama,am nascut un baietel de 3 kg,sanatos.Eram foarte fericita.Inainte cu o zi de a ma externa,am fost chemata in cabinetul medicului.Acolo ma asteptau un domn si o doamna cu o situatia financiara foarte buna.Mi-au spus daca le dau lor copilul meu.Nici nu am vrut sa aud de asa ceva,i-am refuzat categoric.Copilul a mers cu mine acasa.

– Tatal copilului a venit vreodata sa-l vada?

– Il vedea zilnic la gradinita,apoi la scoala.A fost in aceeasi clasa cu celalalt copil al lui pe care-l facuse cu cealalta femeie cu care mai avea o relatie.

– Nu te-a deranjat sa vezi ca vine si isi ia copilul iar pe al tau nu il ia acasa?

– Nu m-a deranjat.A fost alegerea lui.Eu am incercat sa fiu si mama si tata pentru copilul meu.Parintii mei il adorau.Nu i-a lipsit nimic.Cu cat a crescut mai mare ,cu atat a devenit mai bun prieten cu fratele sau.Acum merge pe la el pe acasa,el vine pe la noi,dar niciodata nu il poate privi pe tatal prietenelui sau ca pe tatal lui.II spune “tata” actualului meu sot.

– Regreti situatia asta?

– Nu regret nici o secunda ce s-a intamplat .Am un copil minunat.Au trecut ani de atunci,ce rost ar mai avea regretele?El este casatorit,a mai facut o fetita,eu m-am casatorit,am mai facut un baiat.Fiecare si-a vazut de drumul lui.

-L-ai iubit mult?

– Nu stiu cum sa-ti explic.Eram o adolescenta atunci,dar l-am iubit cum un copil iubeste cadourile de Craciun,cum florea-soarelui iubeste Soarele,am vazut in el totul.As fi fost in stare de orice pentru el.

– Acum,dupa atatia ani mai simti ceva pentru el?

– Nu il mai iubesc.Acum imi iubesc sotul.Am un sot minunat.Dar pe el nu l-am uitat niciodata.Are un loc in sufletul meu.Ne leaga prea multe.

– Au trecut 17 ani si inca iti mai amintesti tot ce s-a intamplat?Ce frumos…

– Mi-am dorit mereu sa uit,dar de fiecare data cand mi-am privit baiatul,mi-am adus aminte de el.Are gesturile lui ,privirea,mimica fetei,e leit taica-su.La aspect seamana mai mult cu mine.Vei vedea ca nu vei uita niciodata omul pe care l-ai iubit din toata inima,pe cand aveai doar 16 ani.

– Multumesc!i-am spus eu.

– Nu ai de ce,a fost frumos sa mai trec o data prin amintiri.

Mama unui foarte bun prieten este o femeie minunata.Am stat intr-o seara de vorba cu ea si mi-a povestit tot ce am relatat mai sus.A fost superb.Prima ei iubirea,i-a oferit un cadou,un copil.Un baiat ce isi iubeste mama mai presus decat orice pe lume.Si noi,gasca lui de prieteni, o adoram.Nu ne lasa sa-i vorbim cu dvs. ,spune ca s-ar simti superioara noua,iar ea vrea sa fie egala.Ne iubeste pe toti,chiar si pe fiul omului cu care are un copil.Are o inima de aur.RESPECT!

Ochii nu au cum sa minta…

Pe el il vazuse acum cateva zile.A facut cativa pasi,apoi s-a oprit.I-a fost teama sa il lase sa-i priveasca ochii.Stia ca daca se va uita atent in ochii ei,isi va da seama cat de mult ii lipseste.A continuat sa mearga,a trecut pe langa el.S-a uitat doar pentru o fractiune de secunda si a realizat ca ar fi putut sa-i priveasca o eternitate,oricum ei nu ii vor mai citi dorul din privire.

El avea ochii nepasatori,nu si-a dat interesul sa vada cu cat dor l-a privit.A trecut mai departe.cu zambetul pe buze,iar ea…nu isi mai putea controla lacrimile.

De atunci…se gandeste fara incetare cum a putut sa piarda privirea aceea ce ii apartinea in intregime.Ochii aceia,care plini de iubire,o alinau.

Asa se chinuie in fiecare seara.Perna ii este martor..se tot vad urmele de rimel,pe zi ce trece mai pronuntate.Nu stie daca va uita vreodata tot ce si-au promis,daca va fi cea mai fericita sau cea mai trista.Isi doreste doar ca el sa nu se uite in ochii ei.Nu vrea sa-i fie mila de durerea ei..

..Imagine

Feelings on/off

 

 

file

Ca fiecare om am avut momente cand singurul meu obiectiv era sa uit sau cel putin,sa nu mai simt nimic pentru o vreme.Mi-am dorit cu ardoare sa pot sa ii privesc in ochi pe cei care,intr-un mod profund,m-au dezamagit.Sa ma uit la ei si sa nu simt nimic.Sa le pot arunca un zambet suav si sa le arat ca nimic nu ma mai poate afecta.Ma gandeam mereu ca,in intreaga lume,exista  o multitudine de inventii,mai putin una,aceea de a-i face pe oameni sa uite,sa nu-i mai doara.Gandindu-ma la cum pot face sa uit de unii sau de altii,ma torturam mereu.Deja devenise parte din mine.Eram obsedata de suferinta,de tot felul de ideologii absurde.Viata mea era o drama totala!

Era prea mult pentru un suflet rebel ca al meu.Aveam nevoie de aer,tipam dupa libertate intr-un mediu vid.Si,cum,nu mai puteam astepta o inventie minune,m-am  hotarat!

Am luat cutia de servetele,mi-am sters bine rimelul ce era intins pe intreaga fata si mi-am spus ca viata asta nu e pentru mine.Am deschis larg ochii si m-am uitat in jurul meu.Am vazut oamenii minunati care ma iubesc,lucrurile speciale pe care le am si zambete,multe zambete.Desi,am oscilat putin intre a merge pe drumul nou deschis sau a ramane in acelasi loc,tot ce era in jurul meu m-a ajutat sa-mi dau seama ca merit ceva mai bun.

Acum,mai am momente cand imi lipsesc noptile lungi si pline de lacrimi,cand as vrea sa ma intorc macar pentru un moment ,acolo unde candva,era locul meu preferat.Dar nu are rost!Am pornit pe un alt drum,am acum alte scopuri si am cunoscut alti oameni.Chiar daca nu am uitat…chiar daca sentimentele mele sunt tot acolo…sunt ferm convinsa ca peste ceva timp,totul va fi asa cum imi doresc!

Nu exista o masinarie care sa ne ajute sa uitam durerile,dar in schimb ,exista timpul si mai ales vointa noastra pentru a obtine ceva mai bun pentru noi!Nici o inventine nu este mai puternica decat aspiratiile oamenilor la o viata mai buna!

 

 

Ce-ar fi fost daca…?!

E una din noptile in care somnul e intr-o calatorie indepartata.Una din noptile in care doar muzica e prezenta si gandurile.Ma macina adanc,pana la ultima celula intrebarea “Ce-ar fi fost daca…?”.

Cati dintre noi,oamenii,nu ne-am intrebat “Ce-ar fi fost daca…?” faceam acel lucru sau pe celalalt.Ce credeti voi ca s-ar fi intamplat cu vietile voastre?Ar fi fost mai frumoase,mai triste?Stiu sigur ca a mea ar fi fost la fel…Desi acest mister ma intriga de o buna vreme,sunt convinsa ca viata mea ar fi fost la fel.Ce mai conta ca nu lasam persoana x sau y sa intre in viata mea,oricum ar fi fost altcineva si alti oameni si s-ar fi petrecut alte lucruri,iar soarta…soarta ar fi ramas aceeasi sau poate ar fi fost mai rau decat este acum.Cert e ca deja lucrurile care nu-mi doream sa se petreaca,s-au petrecut,iar oamenii pe care nu mi-i doream sa-i stiu,i-am cunoscut.Mi-au intrat in suflet,desi de la inceput am stiut ca nu fac bine sa le deschid usa,ca au pasii grei si vor lasa doar noroi in urma lor.Dar ce a mai contat atunci..?Nimic…Entuziasmul momentan de care am dat dovada,a avut o rea influenta asupra deciziilor mele.Ce rost mai are sa stau acum sa rememorez trecutul,sa analizez greselile pe care le-am facut sau pe care nu le-am facut ,desi trebuia(exista si greseli necesare),sa regret ceva sau sa-mi mai pun inutila intrebare “Ce-ar fi fost daca..?”.Consider ca mai bine ,m-as intreba “Ce VA fi daca..?”.Decat sa sufar in trecut,mai bine imi dau dreptul sa visez.A visa nu e o greseala sau daca e ,este una ce trebuie facuta.Mai bine invatam din trecut,traim in prezent si ne gandim ce VOM face pentru noi,pentru sufletele noastre,pentru altii.

Trecutul e ceva ce nu mai poti schimba,nu are rost sa traiesti acolo.Stii deja ce se petrece,de ce sa te mai chinui inca si inca o data?!Prezentul…e minunat,atata timp cat ai o casa,o familie,prieteni si sanatate,iar viitorul,depinde doar de fiecare dintre noi cum va fi.Nu-ti poti sterge trecutul cu o radiera,dar cu un creion iti poti schita viitorul.

Bun venit voua sau bun venit mie?!

Acum ceva timp am avut o tentativa de a scrie ceea ce mi se intampla sau pur si simplu,ceea ce-mi tuna mie prin minte.Bineinteles,intr-un mod clasic.Intr-o veche agenda de prin anii ’70,cu paginile aurite si copertele din piele.Ma fascina cum stiloul imi aluneca usor pe foile acelea subtiri,dar ceva nu era in regula.Cuvintele…cuvintele erau asezate intr-un mod nesigur,incat pana si eu ma indoiam de ceea ce exprimau.Asa ca am renuntat.Mi se parea mai dificil sa imi descifrez singura jurnalul,decat sa inteleg orice carte scrisa de un cunoscut autor.

Dar astazi…astazi m-am decis sa fac un blog,unde sa scriu,sa povestesc,sa impartasesc fiecare moment,idee sau intamplare din viata mea cu altii.Desi nu ma consider vreo mare scriitoare sau nu cred ca am avut norocul sa am parte de un har aparte,doresc sa incerc.Chiar daca rareori ma dau batuta ,feedback-urile pe care le voi primi de la voi ma vor face sa inteleg daca merita sa continui sau daca ceea ce e aici nu e pentru mine.